Dispari!

Ştii ce cred eu? cred că e vremea să-ţi faci bagajele şi să pleci din viaţa mea. dar să pleci departe, unde inima să nu te mai simtă, ochii să nu te mai vadă şi mâinile să nu te mai cuprindă.
Să pleci şi să mă laşi să-mi văd de viaţa mea, pentru că, oricât de ciudat îţi pare, sunt milioane de lucruri pe care am uitat să le fac de când ai venit şi mii de cântece pe care nu le mai ascult şi sute de feluri de mâncare pe care nu le mai gust, plus o grămadă de locuri pe care le-am uitat deja. e vremea să schimb toate acestea şi e vremea să mă întorc în timp, să mă uit în jur şi să găsesc toate lucrurile pe care le aveam şi la care am renunţat ca să fiu numai a ta şi numai pentru tine.
De-acum nu mai lupt cu furtuna, nu mai merg împotriva curenţilor. de-acum e pe terminate totul şi ...stai. Cât de acum e acum şi cât mai e până la sfârşitul adevărat, până la apocalipsa lumii noastre? câte şanse primeşte un muritor ? câte secunde au trecut de când respir acelaşi aer apăsător şi infinit de nepăsător? câte virgule am pus sau câte greşeli am făcut până aici, până în punctul în care îţi zic să pleci?
căci de aici am plecat, de la plecarea ta definitivă şi inevitabilă de lângă mine. poate ai observat stângăcia cu care te rog să pleci, aceeaşi stângăcie ca la primul sărut, aceeaşi pentru care m-ai plăcut, aceeaşi dintotdeauna. aceeaşi eu, alţi noi. Acum pleacă, până nu mă răzgândesc.